Cartile de consum
“Sa citesti o carte” inseamna, dupa mine, sa citesti beletristica de calitate sau carti de specialitate, dupa caz. O sa ma refer aici la noul inteles al acestei sintagme. Anume, cartea de consum, cartea de divertisment. Neo-cartea, pseudo-cartea sau uneori cartea ca produs exclusiv comercial.
Fenomenul
L-as imparti in trei categorii:
cartile tip self-help, retete de succes, gen cartile lui Trump si cele “Cum sa… devii bogat/gasesti linistea/intelegi iubirea/…”
cartile (auto) biografice: Clinton, Madonna, Michael Jackson, Beckham, …
fictiune comerciala. la asta ma refer aici.
Bushnell si Kinsella
Pseudo-cartea nu e un fenomen chiar asa de nou, insa acum a inceput sa ia amploare. Uneori sunt scrise dupa un film, alteori sunt pur si simplu carti de consum. Autorii de carti de consum ating uneori statut de celebritati cu tenta mondena. De exemplu, Candace Bushnell a scris “Totul despre sex” si “Lipstick jungle”. Mai e Sophie Kinsella, cu seria “Shopaholic”.
Sunt carti care se vind bine pentru ca sunt mai mult decat usurele, au ca element central cumparaturi/sex/femei frumoase/lumea glam, asa ca sunt un fel de basme adaptate la realitatea contemporana. Cele din categoria asta se adreseaza in principal femeilor, pentru ca punctul de vedere este explicit feminin, uneori subiectiv, deci si mai plauzibil. Problemele pe care le intalnesc personajele sunt de genul “nu mai am bani sa cumpar Gucci”, “nu mai sunt populara”, “cum sa raman glam”. Scriitura e de obicei atractiva, in cazul celor doua autoare cel putin si reuseste sa captiveze – asta e o reala calitate a autoarelor. Nu isi pune nimeni problema de substrat, intelesuri mai adanci sau filosofii. What you see is what you get. Asa ca atractivitatea lor este foarte usor de explicat. E entertainment in scris.
Brown
O alta categorie de carte de consum e cea a misterelor. Dan Brown e un nume care a fost popular in ultimii ani, prin “Codul lui DaVinci” (tradus in 44 de limbi, 57 milioane de copii vandute, in numai 5 ani – e aparuta in 2003) in special, si “Inger si demon”. Aceeasi calitate de baza a scriiturii – atractivitate, plus un pic de mister si aventura. Aici adaugam insa gustul imens pentru controverse. “Codul” a devenit asa de popular nu pentru ca era o carte extraordinara, ci pentru ca folosea un punct de vedere care a fost considerat blasfemie de catre biserica, si prin urmare a devenit celebru inclusiv prin antireclama. A starnit curiozitatea oamenilor, consumatori de literatura sau nu, prin aura pe care a creat-o in jur. Of course, un val atat de mare de popularitate da nastere la un moment dat si de valuri de antipatie.
Coelho
Un alt caz din seria asta e Coelho. Coelho e cel mai apropiat de calitatile “traditionale” de scriitor, fiind in acelasi timp si extraordinar de comercial. Acum vreo 4 ani, daca nu ai citit “Alchimistul” puteai sa te consideri exclus din punct de vedere social. 65 de milioane de copii vandute in plaseaza pe in primele 20 de carti ca vanzari all-time (si in primele 10 all time ca beletristica.) Si ca orice monstru al vanzarilor, de pare ca si acesta va fi transformat in film – sa mai scoatem niste bani. Sa nu mai zicem ca e admirat de Gigi Becali, ceea ce e o noua confirmare a valorii scriitorului.
Asta, cu toate ca intre scrierile lui se gasesc si carti mai bune, dar evident si mai proaste si SI mai comerciale. De exemplu “Unsprezece minute” – povestea unei brazilience ajunsa in Europa si devine prostituata. Ea ajunge la concluzia ca sexul dureaza cu totul 11 minute. Are ea niste dileme existentiale, ba ii place, ba se uraste, ba se indragosteste, ba nu se lasa – dar tot in jurul sexului ne invartim.
BTW – Alchimistul nu e o poveste originala: sursa lui prima e o poveste din “o mie si una de nopti”, apoi preluata de Borges, si abia apoi de Coelho. Popularitate acestei carti ma face sa ma gandesc la un apetit crescand al cititorului postmodern fata de poveste, de basm, de ruperea de realitati si deschiderea catre misticism. Asta e un alt nivel al “basmului” fata de cel de tip Kinsella-Bushnell, e mai apropiat de misticism si religie, si nu implica un basm raportat la realitati cotidiene, ci simboluri ale vietii cotidiene reflectate in intamplari mistice.
Basme moderne
“Stapanul Inelelor” si “Harry Potter”. Carte si film, reteta traditionala. Tolkien a publicat prin ’55 cartea, care a avut succes din anii 60 si inca mai are – iar filmul nu a facut decat sa sporeasca interesul publicului fata de carte. Cat despre seria Harry Potter, prima carte aparuta in ’97, si ultima anul asta in iulie, e devorata de copii din intreaga lume. Si nu numai de copii., pentru ca intre timp copiii si adolescentii fani au devenit adulti, caure au ramas la fel de fani. Povestea ultimei carti, “HP si talismanele mortii”, a fost foaaarte asteptata pentru ca fanii se temeau ca Rowling o sa il omoare pe Harry Potter, insa nu a facut-o, altfel probabil primea un val imens de antipatie din partea fanilor.
More on Harry Potter
Cartile din seria asta au fost scrise in conditii speciale: inca de la inceput, scriitoarea a putut avea un feedback in timp real. Nu ma indoiesc ca si-a adaptat scrierile, personajele si relatiile dintre ele, actiunile si evenimentele in functie de preferintele fanilor. Asta a ajutat-o enorm sa consolideze popularitatea cartilor, mentinandu-si si extinzandu-si baza de cititori.E unul din beneficiile de a fi autor in epoca internetului: apare foarte repede un feedback, direct sau nu, legat de munca ta, asa ca inainte sa te apuci de urmatoarea carte stii exact ce le-a placut, ce nu le-a placut, ce mai vor, ce nu mai vor, si evident stii ce o sa vinzi.
Nu sunt prea multi autori care sa fi fost asa de privilegiati. Acum JK Rowling are faima si bani. Asta o face mai putin scriitoare? Lipsita de valoare? E greu de spus, dar cu siguranta a scris marfa, efectiv a realizat un produs care s-a vandut, asa ca a continuat cu acelasi produs, cu aceleasi trasaturi de baza, dar cu evolutie- cu asa ceva nu dai gres. Pe masura ce audienta a crescut, si personajele au crescut. De asta e asa relatable, I suppose.
Autori vedeta, literatura-produs
Toti autorii pe care i-am mentionat aici sunt vedete internationale (pe Tolkien il excludem aici) . Si le place. Asta e o schimbare destul de mare, o reinterpretare a notiunii si statutului de autor. Din moment ce se complac in statutul de vedeta, inseamna ca vor sa si-l pasteze, ceea ce ii determina sa scrie in continuare fie carti pe acelasi stil, fie ceva care sa starneasca intrigi, dar in orice caz vor cauta sa aiba succes comercial.
Am facut tranzitia de la literatura inteleasa ca arta si forma superioara de expresie artistica la literatura ca bun de consum. Ceea ce inseamna ca pe primul plan nu mai e scriitura in sine, calitatea, stilul, ci cum sa faca MARFA vandabila. Literatura ca marfa. In ce lume aiurita traim.
sursa pt cifre: Wikipedia
Filed under: valori contemporane | Leave a Comment
Etichete:alchimistul, bushnell, carti, coelho, comercial, consum, dan brown, harry potter, JK Rowling, kinsella, literatura, mass media, stapanul inelelor, unsprezece minute
No Responses Yet to “Cartile de consum”