all it takes. de la polyvore.com

Ca femeie, nu se poate sa nu te simti flatata cand simti priviri asupra ta. Priviri, nu fluieraturi sau manifestari grobiene.

De exemplu intr-un loc unde se danseaza. Un club, o petrecere. O pereche de jeans skinny, in cizme cu toc mic, si o bluza cu decolteu mediu in V. Dansezi. Simti privirile, te uiti in directia lor, te evita. O senzatie priceless. Fara nici un altfel de contact. De aici, exista doua posibilitati: profiti de ocazii si le folosesti, sau te bucuri on the inside. Maybe a little bit of both.

Fara sa fii exagerata, poti sa fii inconjurata de tipi ok, sa razi, sa te distrezi. Pacat ca prima parte nu o inteleg multe. Aia cu fara sa fii exagerata. Use your brains ladies, your charm and your personality. Your boobs are nice, but they should be a fraction of a pretty package.

Deci innndivida din filmulet a venit si ea ca tot omul sa dea examenul auto. Cu “4 ginuri tonice” (HA!) la bord si alcoolemie 0,71 la mie. O sa poata sustine testul in alta zi.

Bai. Daca te duci beat la testul auto, e foarte probabil ca faci si alte chestii beat. Nu ma refer la supt pentru 60 de euro (asta intra si la prostitutie BTW, desi i se zice “Blow” si ea nu poate =)) ) ci la chestii mai serioase. Daca nu ai fost in stare sa stai treaz macar in ziua cu examenul auto, asa din politete macar, cu siguranta nu o sa stai treaz pt restul vietii tale de conducator auto. Mai mult ca sigur o sa conduci beata, o sa ti se ridice permisul, o sa mergi iar beata la examen, o sa conduci iar beata…you get the point.

Eu zic ca asta ar trebui sa fie proba eliminatorie. Vii beat la examen? Ne pare rau, ai picat. Nu e ca si cum si-ar aminti ceva despre examen, oricum nu o sa isi aminteasca cum l-a picat. Nu asta e ideea, sa arati la examen ca stii reguli, ca respecti, ca esti decent, sa arati macar ca meriti permisul ala? Cat sa pacalesti lumea macar. Daca nici atat nu te duce capul, NE PARE SINCER RAU. Have a nice day now!

Fenomenul

L-as imparti in trei categorii:

cartile tip self-help, retete de succes, gen cartile lui Trump si cele “Cum sa… devii bogat/gasesti linistea/intelegi iubirea/…”

cartile (auto) biografice: Clinton, Madonna, Michael Jackson, Beckham, …

fictiune comerciala. la asta ma refer aici.

Bushnell si Kinsella

Pseudo-cartea nu e un fenomen chiar asa de nou, insa acum a inceput sa ia amploare. Uneori sunt scrise dupa un film, alteori sunt pur si simplu carti de consum. Autorii de carti de consum ating uneori statut de celebritati cu tenta mondena. De exemplu, Candace Bushnell a scris “Totul despre sex” si “Lipstick jungle”. Mai e Sophie Kinsella, cu seria “Shopaholic”.

Sunt carti care se vind bine pentru ca sunt mai mult decat usurele, au ca element central cumparaturi/sex/femei frumoase/lumea glam, asa ca sunt un fel de basme adaptate la realitatea contemporana. Cele din categoria asta se adreseaza in principal femeilor, pentru ca punctul de vedere este explicit feminin, uneori subiectiv, deci si mai plauzibil. Problemele pe care le intalnesc personajele sunt de genul “nu mai am bani sa cumpar Gucci”, “nu mai sunt populara”, “cum sa raman glam”. Scriitura e de obicei atractiva, in cazul celor doua autoare cel putin si reuseste sa captiveze – asta e o reala calitate a autoarelor. Nu isi pune nimeni problema de substrat, intelesuri mai adanci sau filosofii. What you see is what you get. Asa ca atractivitatea lor este foarte usor de explicat. E entertainment in scris.

Brown

O alta categorie de carte de consum e cea a misterelor. Dan Brown e un nume care a fost popular in ultimii ani, prin “Codul lui DaVinci” (tradus in 44 de limbi, 57 milioane de copii vandute, in numai 5 ani – e aparuta in 2003) in special, si “Inger si demon”. Aceeasi calitate de baza a scriiturii – atractivitate, plus un pic de mister si aventura. Aici adaugam insa gustul imens pentru controverse. “Codul” a devenit asa de popular nu pentru ca era o carte extraordinara, ci pentru ca folosea un punct de vedere care a fost considerat blasfemie de catre biserica, si prin urmare a devenit celebru inclusiv prin antireclama. A starnit curiozitatea oamenilor, consumatori de literatura sau nu, prin aura pe care a creat-o in jur. Of course, un val atat de mare de popularitate da nastere la un moment dat si de valuri de antipatie.

Coelho

Un alt caz din seria asta e Coelho. Coelho e cel mai apropiat de calitatile “traditionale” de scriitor, fiind in acelasi timp si extraordinar de comercial. Acum vreo 4 ani, daca nu ai citit “Alchimistul” puteai sa te consideri exclus din punct de vedere social. 65 de milioane de copii vandute in plaseaza pe in primele 20 de carti ca vanzari all-time (si in primele 10 all time ca beletristica.) Si ca orice monstru al vanzarilor, de pare ca si acesta va fi transformat in film – sa mai scoatem niste bani. Sa nu mai zicem ca e admirat de Gigi Becali, ceea ce e o noua confirmare a valorii scriitorului.

Asta, cu toate ca intre scrierile lui se gasesc si carti mai bune, dar evident si mai proaste si SI mai comerciale. De exemplu “Unsprezece minute” – povestea unei brazilience ajunsa in Europa si devine prostituata. Ea ajunge la concluzia ca sexul dureaza cu totul 11 minute. Are ea niste dileme existentiale, ba ii place, ba se uraste, ba se indragosteste, ba nu se lasa – dar tot in jurul sexului ne invartim.

BTW – Alchimistul nu e o poveste originala: sursa lui prima e o poveste din “o mie si una de nopti”, apoi preluata de Borges, si abia apoi de Coelho. Popularitate acestei carti ma face sa ma gandesc la un apetit crescand al cititorului postmodern fata de poveste, de basm, de ruperea de realitati si deschiderea catre misticism. Asta e un alt nivel al “basmului” fata de cel de tip Kinsella-Bushnell, e mai apropiat de misticism si religie, si nu implica un basm raportat la realitati cotidiene, ci simboluri ale vietii cotidiene reflectate in intamplari mistice.

Basme moderne

“Stapanul Inelelor” si “Harry Potter”. Carte si film, reteta traditionala. Tolkien a publicat prin ’55 cartea, care a avut succes din anii 60 si inca mai are – iar filmul nu a facut decat sa sporeasca interesul publicului fata de carte. Cat despre seria Harry Potter, prima carte aparuta in ’97, si ultima anul asta in iulie, e devorata de copii din intreaga lume. Si nu numai de copii., pentru ca intre timp copiii si adolescentii fani au devenit adulti, caure au ramas la fel de fani. Povestea ultimei carti, “HP si talismanele mortii”, a fost foaaarte asteptata pentru ca fanii se temeau ca Rowling o sa il omoare pe Harry Potter, insa nu a facut-o, altfel probabil primea un val imens de antipatie din partea fanilor.

More on Harry Potter

Cartile din seria asta au fost scrise in conditii speciale: inca de la inceput, scriitoarea a putut avea un feedback in timp real. Nu ma indoiesc ca si-a adaptat scrierile, personajele si relatiile dintre ele, actiunile si evenimentele in functie de preferintele fanilor. Asta a ajutat-o enorm sa consolideze popularitatea cartilor, mentinandu-si si extinzandu-si baza de cititori.E unul din beneficiile de a fi autor in epoca internetului: apare foarte repede un feedback, direct sau nu, legat de munca ta, asa ca inainte sa te apuci de urmatoarea carte stii exact ce le-a placut, ce nu le-a placut, ce mai vor, ce nu mai vor, si evident stii ce o sa vinzi.

Nu sunt prea multi autori care sa fi fost asa de privilegiati. Acum JK Rowling are faima si bani. Asta o face mai putin scriitoare? Lipsita de valoare? E greu de spus, dar cu siguranta a scris marfa, efectiv a realizat un produs care s-a vandut, asa ca a continuat cu acelasi produs, cu aceleasi trasaturi de baza, dar cu evolutie- cu asa ceva nu dai gres. Pe masura ce audienta a crescut, si personajele au crescut. De asta e asa relatable, I suppose.

Autori vedeta, literatura-produs

Toti autorii pe care i-am mentionat aici sunt vedete internationale (pe Tolkien il excludem aici) . Si le place. Asta e o schimbare destul de mare, o reinterpretare a notiunii si statutului de autor. Din moment ce se complac in statutul de vedeta, inseamna ca vor sa si-l pasteze, ceea ce ii determina sa scrie in continuare fie carti pe acelasi stil, fie ceva care sa starneasca intrigi, dar in orice caz vor cauta sa aiba succes comercial.

Am facut tranzitia de la literatura inteleasa ca arta si forma superioara de expresie artistica la literatura ca bun de consum. Ceea ce inseamna ca pe primul plan nu mai e scriitura in sine, calitatea, stilul, ci cum sa faca MARFA vandabila. Literatura ca marfa. In ce lume aiurita traim.

sursa pt cifre: Wikipedia

Aceasta biblie a femeii (post-)moderne. Inveti cum sa respiri, cum sa te piepteni, cum sa pasesti si cum sa te futi. Cu adevarat educativa.

But wait, there’s more.

Jumate din paginile acestei minunate reviste sunt integral reclame. Restul sa presupune ca sunt articole DAR sunt lame excuses pentru SI mai multe reclame! Ai probleme cu cosurile de pe fund? Uite asta e crema care te scapa de ele! IUPIIII si costa numai cat salariul minim pe economie!! Bestial! Parul tau e prea drept? Prea cret? Prea blond? Prea negru? Prea lung? Prea scurt? Prea sanatos? Prea infoiat? Prea pleostit? Prea varza de la atatea tratamente si experimente pe care le-ai citit la noi si le-ai folosit ca proasta si acum ai mai mult par pe perna decat in cap? No problem, cumpara produsul x si o sa iti rezolvi toate problemele. Ti-ai rezolvat toate problemele si viata e prea frumoasa? Nu-i nimiiiic, ia de aici niste sfaturi si fa-ti-o varza la loc! Ideea e sa nu ramai in urma… Noi te rezolvam!

Ai probleme cu relatia? sau esti curioasa cum stai cu relatia? Ia fa testul asta cu iubitul tau. O sa afli the elusive truth! Ce daca te iubeste, te respecta, te trateaza bine, sexul e bun si e tot ce ti-ai dorit? Daca la test pica, goodbye sucker. Ca a zis COSMO ca esti un pic cam fraier. “Dar, iubito, stii, ai zis ca iti plac toate lucrurile astea si…” “Daa? Pai uite ce zice aici Guru! Nu stii nimic! Esti cea mai slaba veriga! DISMISSED!”

La cate reclame are revista asta, ar trebui sa o imparta gratis. Nu sa coste cat un bilet la un film (la “Totul despre sex”, evident! well d’oh) sau cat o cafea cu prietenele, a se citi o barfa suculenta – care oricum e mai productiva si nu creeaza frustrari, ci le mai dilueaza.

De ce zic ca ar crea frustrari? Pai uite cum arata femeile de pe coperta. Si din interior. Arata beton, nu? Nu. Photoshop-ul e un program beton, ele sunt niste femei complet normale. Care insa te fac sa te uiti la ele, apoi la farfuria cu desertul, inapoi la ele, inapoi la desert… Si sa iti taie pofta de prajituri pentru cel putin o luna, fiinca abdomenul tau nu e complet plat si fundul tau are 3 fire de celulita. Guess what – ele arata mai naspa ca tine. Fa rost de un Photoshop si de niste tutoriale – si o sa ai si tu poze da revista.

PHO-TO-SHOP: fara riduri, fara sunculite, fara pungi sub ochi, mana mai subtire (!), spatele mai drept, talia mai mica…mai slaba cu totul…miraj baby. Nu-s luate din Cosmopolitan, doar ilustrez principiul

COSMOPOLITAN iti rezolva toate problemele de femeie frustrata. Te invata cum sa te porti cu oricine din viata ta, pentru ca ei stiu ca pana acum ai fost autista si nu ai stiut cum sa deschizi gura si sa iti vezi de viata. E clar ca nu stii sa te imbraci, nu stii la ce sa te uiti, ce muzica sa asculti, ce sa citesti, cum sa gandesti… Nu e bin asa, FA CA NOI. Si o sa fii cool. O sa fii o femeie cosmo. Cel mai mare motiv de mandrie de la ajungerea omului pe luna incoace! Go baby go go go.

Filosofie baby!

Stiti serialul “Sex and the City”. A facut istorie, a devenit popular peste tot prin lume. De ce? Pentru ca in el sunt 4 dudui care au multe frustrari, probleme in viata personala, sexuala, profesionala si asa mai departe. Si chestia asta le face relatable.

Relatable my ass. Cate femei de pe lumea asta isi permit sa-si cumpere pantofi Manolo Blahnkik sau Jimmy Choo? Sa isi faca garderoba de la Chanel si Dior? Sa umble in toate barurile misto din New York?

Serialul asta a reusit sa faca audiente imense pentru ca femeile viseaza la toate chestiile astea. Practic stabileste superficialitatea ca mod de gandire si de viata. Marile introspectii ale lui Carrie – geniale, e ca?! – sunt proFunde, dilemele ei legate de relatii sunt fascinante. OOO DA. Oricum – au devenit modele pentru femeile, si mai ales adolescentele care le-au privit, care au inceput sa dea ‘jdemii de dolari pe simboluri ale snobismului. Chestiile pe care le promovau astia in film se vindeau urgent. Money making machine, much??

Stiti ce e cu adevarat fascinant? Ca o femeie ATAT de urata poate sa fie sex symbol si style symbol. Garderoba nu o alegea ea – clar, stilistii de la serialul asta sunt foarte importanti, pentru ca de multe ori hainele fac serialul. Nu faptul ca are o poveste extrem de coerenta, interesanta sau neobisnuita, sau ce stiu eu ce inovatie. Nu baby, it’s all about what they wear.

De ce a avut atata succes? Hai sa ne gandim. CONTINE “SEX” IN TITLU. Ceea ce inseamna CA COntine sex si in serial. Simplu, nu? SEX?? gataaa stam cu ochii beliti. Asta e una. Apoi te uiti, vezi fitze, pretentii, bani, glam-schmam, bani, barbati, pantofi si haine da mii da dolaaari! Fantasy world.

Filmul

Anii au trecut, serialul s-a terminat. Am aflat ca de fapt Carrie si Samantha se urau de mama focului in viata reala. Si ca actritele erau satule pana in gat de serialul asta, si una de alta. Si celelalte trei erau invidioase pe Sarah Jessica Parker fiindca pe hainele ei se cheltuia si de 10 ori mai mult. HA. Pitzi envy. Baaad pitzi envy! Asta e un indicator destul de clar cum ca serialul s-a transpus exagerat de mult in viata reala.

Buuun. Asa ca au negociat ei o buna perioada de timp, si pana la urma cele 4 mari actrite s-au hotarat ca vor sa faca filmul. De ce?Din nostalgie, dragoste si respect pentru fani. YEAH RIGHT. Pentru ca stiau ca o sa scoata o carutza de bani de pe urma nostalgiei fanilor.

Si asa a aparut “Sex and the City – the movie”. Filmul “Totul despre sex”. Uau.

CE PORCARIE. Practic pe tot parcursul filmului Carrie e aia desteapta, e aia care sufera, e aia care are suflet mare si ranit, aia care plange, aia care are nevoie de atentie. Mr Big aka John e fraierul, ii face toate poftele, cumpara apartament, ii scrie scrisori de dragoste. Are si el niste frustrari, dar Carrie e prea ocupata cu proprie persoana ca sa le bage cu adevarat in seama. El accepta sa faca nunta cum are ea chef, etc etc. Si tot ea e aia care pune botul.

Hai, ma lasi?!! Cati barbati ar accepta sa fie tratati in felul asta? Si apoi sa se taraie in genunchi inapoi la EA? Nu ma indoiesc, sunt multi pe lumea asta care ar face asa, dar John asta chiar nu parea asa de … hmm disperat. Un om de succes care stie ce e aia respect – ai crede ca are un pic de self esteem si nu se lasa chiar asa balacarit si calcat in picioare.

Cu alte cuvinte, povestea nu are coerentza sub nici o forma. Nu e originala, nu e interesanta, nu are ritm sau sens. E pentru femeile care accepta sfaturi despre iubire, relatii, sex si stil de la COSMOPOLITAN - despre care o sa scriu in curand. E prea juicy ca sa o ignoram!

Filmul e cel mai pointless din cate am vazut in uiltimul timp. Si stupid. Si…inca o reclama continua, o injectie de self esteem. Numai ca spre deosebire de serial, femeile sunt deja batrane si obosite… Dar au aceleasi probleme ca la 30 de ani. Nu mai intelegeti gresit, nu gandesc despre femei in stereotipuri. Dar sunt unele chestii care puuuur si simplu sunt trase de par. Se intind artificial mai ceva ca branza de pe pizza.

Daca nu l-ati vazut inca…ma bucur nespus pentru voi. Nu ati pierdut nimic. Daca l-ati vazut – va compatimesc si inteleg.